Întroducere

Teljes szövegű keresés

Întroducere
Zilnic ne întâlnim cu denumiri de localităţi, cu acestea determinăm locul naşterii noastre, domiciliul, ţinta călătoriei noastre, fără aceste nume nu am putea adresa scrisorile noastre. Formarea denumirilor de localităţii este un proces îndelungat, multisecular, denumirea a fost dată de localnici, autorităţile multă vreme nu au intervenit, nu au legiferat folosirea acestora. Lumea denumirilor de localităţii este o lume variată şi colorată. De-a lungul secolelor naţionalităţile Transilvaniei şi-au format propriile lor sisteme de denumiri, aceste sisteme sunt caracterizate prin schimbări periodice. Această varietate nu a fost şi nu este dăunător nimănui. Denumirile de localităţii fac parte din trecutul fiecărui popor, care denumiri păstrează configuraţia terenului, vegetaţia şi fauna zonei, reflectă viaţa economică în schimbare, obiceiurile populare, mitologia, şi câte odată umorul local. Denumirile de localităţi vin în sprijinul lingvisticii, etnografiei, istoriei civilizaţiei, istoriei locale, geografiei, cartografiei, instrucţiei şi administraţiei locale. Dacă acceptăm aceste consideraţii primim un imbold pentru preţuirea reciprocă a valorilor create de naţionalităţi, pentru acceptarea diverselor denumiri de localităţi. Asemănător acestei ediţii putem enumera lucrarea lui Coriolan Suciu în două volume „Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania”. Acest dicţionar a apărut in anii 1966–1967 cu un tiraj restrîns, astăzi fiind o raritate, urmează în rând istoricul din Germania, Ernst Wagner, care în 1977 în Köln şi Viena trimite sub tipar „Dicţionarul istoric şi statistic al localităţilor din Transilvania istorică”, tot în Germania Georg Heller editează seria volumelor care au drept scop prelucrarea evoluţiei denumirilor de localităţi din Ungaria istorică, referitor la teritoriul actual al României putem enumera volumele cu privire la comitatele Sătmar, Maramureş, Ugocea şi Bihor. După lucrarea lui Coriolan Suciu abia în 1997 apare în România din nou o lucrare cu tematică similară: „Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Arad”. Datele judeţului din vestul României au fost prelucrate de Alexandru Roz şi Kovách Géza. Pe lângă lucrările mai sus prezentată, lucrarea noastră doreşte să aducă o contribuţie în această tematică – fără pretenţia să fie completă şi perfectă –, dorim să prezentăm noi date din izvoarele apărute (colecţii de documente, tratate, monografii) în ultimii ani, am întrodus şi denumirile de localităţi şi a altor etnii, având în vedere faptul că în afara denumirilor româneşti, maghiare şi germane şi alte denumiri (sârbe, croate, bulgare, slovace, cehe, ucrainene etc.) care nu au fost prezentate în dicţionarele apărute până astăzi. Am înclus în acest dicţionar şi fostele sau actualele cătune, colonii, părţi ale satelor şi cartiere orăşeneşti, localităţi cândva sinestătătoare, dar care au fost înglobate în localităţile din apropiere. Am rezervat un spaţiu indicării apartanenţei localităţilor la diversele unităţi administrative de-a lungul anilor până în prezent.
Denumirile de localităţi din acest dicţionar au următoarele surse: dicţionare, indicatoare de localităţi, materialele recensămintelor ale populaţiei în diverse perioade, anexele legilor româneşti cu privire la organizarea administrativă, decrete, hotărâri şi ordonanţe care dispun schimbări de denumiri de localităţi. Privind originea celor 1925 de denumiri germane înserate, acestea pot fi împărţite în trei categorii: a) denumirile germane şi săseşti din fostul teritoriu al scaunelor şi districtelor săseşti, b) Denumirile germane şi săseşti acordate unor localităţi din teritoriile limitrofe acestor scaune şi districte, cu care această etnie avea contacte economice şi comerciale, c) denumirile germane impuse de administraţia austriacă, În privinţa denumirilor săseşti am respectat forma locală a numelui, ortografia specifică acestor locuri schimbă litera W în V, S în Sz, N în Ny. Pe baza datelor recensământului populaţiei efectuat în anul 1910 în 564 de localităţi din Transilvania, Banat, şi în judeţele Bihor, Satu Mare şi Maramureş au trăit 553 902 germani. În 253 de localităţii germanii formează majoritatea, iar în 41 de aşezări prezenţa lor depăşeşte 90 %. Singura localitate în care găsim o populaţie pur germană, este Lindenfeld din judeţul Caraş-Severin. Recensământul din 1930 găseşte în zona intracarpatică a României 497 753 germani, în 1956 numărul lor este de 367 857 iar în 1977 347 896. La ultimul recensământ efectuat în anul 1992 numărul germanilor scade la 109 014. La scăderea continuă ai populaţiei germane au contribuit consecinţele războaielor, pierderi umane pe diverse fronturi, emigrările, dislocările, deportările şi nu în ultimul rând emigrarea treptată în Germania. Un exemplu concludent la rărirea numărului germanilor este cazul aşezării Lindenfeld, care în 1992 a avut un singur locuitor şi acel s-a declarat german. Populaţia germană care în trecut a avut un rol determinant în viaţa economică, în industrie, în agricultură şi în viaţa culturală, este pe calea dispariţiei regretabile. Am considerat necesitatea salvării denumirilor de localităţi germane. Alte populaţii cu un număr relativ mai mic, cum sunt sârbi, croaţii, ucrainenii, slovaciii, cehii şi bulgarii au denumiri proprii, acestea până astăzi nu au fost prezentate în dicţionare de localităţi. Aceste denumiri au fost obţinute de la organizaţiile lor democratice apărute după 1990, de la parlamentari şi cercetători.
Şi denumirile de localităţi au soarta lor. în decursul istoriei puterea statală deseori trece la schimbarea denumirilor, îngrădeşte sau interzice folosirea lor. Astfel în decursul dominaţiei austriece multe aşezări în care nu au trăit germani primesc denumiri germane. Astfel de situaţii găsim printre altele în judeţele Hunedoara şi Sălaj, primesc denumiri germane şi localităţile care se aflau pe teritoriul regimentelor de grăniceri. Autoritatea statală maghiară între anii 1901–1912 de la un judeţ Ia altul (exceptând judeţele Făgăraş şi Hunedoara) trece la întocmirea unui cadastru al denumirilor. Cu această ocazie sunt maghiarizate denumirile româneşti sau germane, sau sunt traduse în limba maghiară. După 1918 în urma creării României mari, în mai multe ori statul dispune în privinţa denumirilor de localităţii. Astfel pe baza Legii de unificare administrtivă Nr. 95/1925 sunt atribuite noi denumiri unor localităţii în care au trăit alte etnii. Au fost schimbate denumiri şi în 1954 sau 1956. Politica de interzicere a folosirii denumirilor minorităţilor din anii 1930 este continuată şi în 1988. în acest an pe baza hotărâri de partid şi de stat se interzice folosirea denumirilor maghiare, germane, sârbe, ucrainenc, slovace etc. în presă, în edituri, la radio şi televiziune. După 1990 a fost făcute încercări pentru folosirea inscripţiilor bilingve sau trilingve. Aceste încercări au fost urmate de dispute şi controverse. Sperăm că prin aplicarea corectă a Hotărârii Nr. 215 Guvernului României din 27. noiembrie 2001 se va rezolva problema folosirii inscipţionărilor bilingve şi trilingve în judeţele enumerate în această hotărâre.
Elementul de bază a prezentului dicţionar constiuie evoluţia denumirilor a 5818 de aşezări (oraşe, sate, cătune, colonii, cartiere şi părţi săteşti). Descrierea unei localităţi conţine următoarele date: denumirea actuală şi oficială a aşezării, care este urmată de variantele folosite de-a lungul anilor, în care actualul judeţ se află, dacă este cazul la care centru comunal aparţine (cu simbolul #), în cazul în care o aşezare a fost alipită la o localitate apropiată am folosit semnul , urmează denumirea maghiară şi variantele, în cazul în care există sunt prezentate denumirile germane, săseşti, ucrainene, sârbeşti, croate, cehe, slovace, bulgare, idişă, poloneză şi turcească.
După această urmează partea istorică. Cu ajutorul izvoarelor (vezi bibliografia) înşirarea variantelor de denumiri de la prima apariţie (cu respectarea strictă a formelor găsite în diverse documente) până în zilele noastre. În cazul dacă denumirea este declinată, apare şi scurtul text latin în care se află. în faţa fiecărei denumiri se află anul în care denumirea este uzitată, în paranteză se află izvorul informaţiei, cu seninul + am legat acele cătune, colonii care au aparţinut sau aparţin de aşezarea studiată.
în ultima parte după semnul enumerăm apartanenţa aşezării la diferitele unităţi administrative, la care comitat, judeţ, plasă, scaun săsesc, scaun secuiesc, scuan filial, district, circumscripţie, regiment de grăniceri, regiune sau raion a aparţinut de-a lungul secolelor. Am urmărit şi schimbarea statutului aşezărilor: oraş, oraş liber regal, oraş liber minier, oraş cu consiliu ales, municipiu, târg, sat, comună etc. Unităţile administrative au fost prescurtate, în cazul în care aşezarea a fost reşedinţa unei unităţi administrativă, denumirea a fost subliniată: Braşov, Jud. Braşov

 

 

A témában további forrásokat talál az Arcanum Digitális Tudománytárban

ÉRDEKEL A TÖBBI TALÁLAT